VIDEO Această trotinetă electrică e perfectă pentru străzile din București și nu numai: ce aduce nou Bird Three
Cei de la Bird au prezentat o nouă trotinetă electrică, modelul Bird Three.
Dacă locuiești într-un oraș aglomerat, așa cum e Bucureștiul, atunci mai mult ca sigur știi cât de sufocant e traficul la orele de vârf și nu numai. Mijloacele alternative de transport au început să fie preferate de tot mai multe persoane care vor să aibă grijă de mediu, dar și să evite aglomerația.
Cu o trotinetă electrică, spre exemplu, poți ajunge mult mai repede dintr-un loc în altul decât dacă ai folosi mașini. E motivul pentru care acestea au început să fie la mare căutare. Le găsești la închiriat pe străzi sau chiar îți poți cumpăra tu una, dacă vei considera că investiția e necesară.
Compania Bird e considerată ”Uber-ul trotinetelor” și tocmai ce au lansat un nou model interesant.
Ce e Bird Three
Bird Three e cel mai nou model de trotinetă electrică al companiei, un model mai lung decât precedentele versiuni și cu un ghidon mai lat. Modelul e echipat cu o baterie de până la 1 kWh, cea mai puternică de până acum.
Compania a venit cu mai multe îmbunătățiri pentru ca trotineta să reziste mai bine la șocuri, praf și alte probleme ce pot apărea în aer liber. Sistemele au fost gândite pentru o mai bună precizie și pentru un nivel de siguranță ridicat. Accelerația nu mai e atât de agresivă, o funcție gândită special pentru cei începători.
De asemenea, Bird Three vine cu un sistem autonom de frânare de urgență. Trotineta e una puternic tehnologizată: are peste 200 de senzori, care permit companiei să monitorizeze eventuale probleme apărute după ce aceasta intră în posesia clientului.
Toate aceste noi funcții, arată compania, sunt gândite pentru ”curse mai sigure, orașe mai curate și, cel mai important, un nivel al emisiilor de carbon cât mai scăzut”. Deocamdată, compania nu a anunțat un preț, dar e posibil să fie unul pe măsura funcțiilor cu care vine noua trotinetă electrică Bird Three.